Nr. 855 | 15.09.2014 | Ziar fondat si condus de Cosmin Pigui

Primăria Rovinari va lua curent direct de la CEO

Autor: Alin Sipanu | 00:07, 04.10.2013 | 800 Vizualizari | 0 Comentarii

Primăria Rovinari va înregistra în curând o premieră pentru administraţiile publice locale: va semna un contract pentru furnizarea de energie electrică direct cu producătorul, respectiv Complexul Energetic Oltenia. Potrivit oficialilor Primăriei, discuţiile sunt destul de avansate pentru semnarea unui contract care ar viza furnizarea de energie în bandă la o putere de 1MW. O astfel de colaborare, după cum a precizat Costel Podaru, administratorul public al Primăriei Rovinari, nu aduce decât avantaje, principale fiind acelea că se plăteşte mai puţin pe factura la energie, iar banii pot fi folosiţi la investiţii în oraş. Totodată, este şi o modalitate prin care administraţia pune umărul la menţinerea locurilor de muncă, având în vedere că vânzarea de energie presupune profit pentru complex.

Costel Podaru, administratorul public al Primăriei Rovinari, a precizat că discuţiile pe marginea acestui contract, precum şi analizele vor fi făcute doar cu oamenii celor două părţi, specialişti de la administraţie şi de la Complexul Oltenia, fără a contracta vreo firmă de consultanţă, care ar fi presupus o cheltuială în plus. Totodată, Podaru spune că discuţiile cu producătorul de energie au fost demarate într-un context mai larg, administraţia căutând modalităţi prin care să reducă din costurile şi consumurile proprii.

Este o premieră

„Am încercat pe cât posibil să reducem cheltuielile pentru a putea folosi banii pentru finanţarea investiţiilor în oraş. Suntem deja la discuţii cu reprezentanţii Complexului Oltenia privind contractarea energiei direct de la companie şi cred că suntem prima primărie care face acest lucru. Am făcut deja un schimb de documente şi lucrăm la documentaţie, să vedem câtă energie vom cumpăra. Din primele estimări, am avea un consum cam de 1 MW, dar concret se va stabili abia după ce vor fi făcute analizele. Se lucrează fără o consultanţă externă, care ar fi presupus o cheltuială în plus, ci doar cu specialiştii noştri, alături de cei ai Complexului Oltenia. Aşa cum am spus, cred că este o premieră şi am vrea ca exemplul nostru să fie urmat. Oricum, noi ne dorim să procedăm la fel şi la celelalte instituţii publice din oraş, la şcoli, la spital şi, dacă va fi avantajos, să asigurăm şi celelalte utilităţi, apă caldă, căldură, folosind energia electrică. Şi vom promova acest lucru şi în rândul populaţiei, poate va exista un cadru legal prin care să poată proceda la fel”, a precizat Podaru.

 „Dacă păstrăm un singur loc de muncă, suntem mulţumiţi”

Administratorul public a mai spus că exemplul ar putea fi urmat şi de alte primării, pentru că un astfel de contract nu aduce decât avantaje, atât pentru administraţie, cât şi pentru producătorul de energie. În primul rând, pentru că factura va fi mult mai mică la energie, iar în al doilea rând pentru că, prin cumpărarea de energie, este sprijinit inclusiv producătorul de energie, pentru că are unde să vândă. Iar asta, spune Podaru, este o modalitate prin care, indirect, sunt păstrate locurile de muncă sau creează premisele pentru apariţia unora noi. „Avem numai avantaje de pe urma unui astfel de contract. În primul rând noi avem facturi mai mici, iar în al doilea rând, sprijinim şi locurile de muncă. Este, dacă vreţi, şi o latură socială care contează, pentru că 80% din populaţia oraşului lucrează sau depinde indirect de locurile de muncă de la Complexul Oltenia. Faptul că are unde să vândă energie înseamnă profit pentru companie şi se menţin sau, poate, sunt create noi locuri de muncă. Din punctul nostru de vedere, dacă se creează sau se păstrează un singur loc de muncă datorită acestui contract, atunci suntem mulţumiţi. Iar dacă economisim, figurativ vorbind, un leu din această tranzacţie, iar leul acela îl investim în altceva util pentru populaţia oraşului, suntem la fel de mulţumiţi”, a mai precizat Podaru.

Avantaj pentru CEO: consum ridicat noaptea

Costel Podaru a precizat că, din estimările specialiştilor de la cele două tabere care lucrează la acest contract, Complexul Oltenia ar mai avea un avantaj, pentru că se consumă foarte multă energie noaptea, pentru asigurarea iluminatului public sau pentru alimentarea cu apă a bazinelor de la SC Apă Canal Salubritate SRL, societatea Primăriei, care asigură utilităţile în oraş. „Am înţeles că este avantajos pentru complex pentru că se consumă energie noaptea, când, de obicei, consumul este mic. Noi atunci avem cea mai mare nevoie de energie, pentru iluminatul public, de exemplu, sau pentru ca societatea de alimentare cu apă să umple bazinele. La rândul lor, cei de la complex am înţeles că pot să ofere nişte facilităţi în ceea ce priveşte preţul”, a mai spus administratorul public al Primăriei Rovinari.


Spune-ti parerea!



Numele si prenumele:

Email:

Ultima ora

Editorial"Zic si eu, nu dau cu paru'!"

Le-a dat cu căldarea-n cap


Autor: Cosmin Pigui


O mișcare importantă a avut loc ieri la Rovinari. Sindicatul Mine Energie și-a ales președintele și, în ciuda tuturor comentariilor și comentatorilor, Gabriel Căldărușe și-a zdrobit contracandidații, obținând circa 80% din voturi, peste 2500 de mineri votându-l pe acesta. Trebuie ținut cont că este prima dată când există alegeri

Citeste tot articolul
00:00, 12.09.2014 | 297 Vizualizari | 0 Comentarii

Exclusiv

CEO vrea să-i anuleze brevetul lui Vîlceanu


Autor: Cristi Popescu


Complexul Energetic Oltenia a pornit un război cu una din firmele familiei Vîlceanu, respectiv Trefo SRL, pentru că aceasta deţine un brevet de invenţie pentru nici mai mult, nici mai puţin decât… cupa excavatoarelor folosite la lucrările miniere din toate exploatările companiei. Eugen Vîlceanu, tatăl liderului PDL Gorj, Dan V

Citeste tot articolul
00:09, 15.09.2014 | 815 Vizualizari | 0 Comentarii

ANGAJĂM TEHNICIAN SERVICE AUTOMATE DE CAFEA

Cerinţe: - cunoştinţe de bază de mecanică şi electrotehnică - seriozitate - spirit organizatoric - domiciliul în Târgu Jiu - experienţă în domeniu şi permis cat. B constituie avantaj CV-urile se depun la e-mail personal@ecafea.ro sau la sediul firmei în Târgu Jiu, Complex Comercial Runcu, str. Prahova, FN.

Foto Exclusiv

Foto Exclusiv

Dezvaluiri

Picată la Evaluarea Naţională, pentru că „nu s-a putut ţine după dictare”


Autor: Andreea Tudorescu


Singura elevă care a picat Evaluarea Naţională la Liceul Tehnologic Bustuchin a dat în vileag directorii unităţii şcolare, în faţa procurorilor gorjeni. Adolescenta a precizat că directorii Ion Claudiu Perescu şi Elena Popescu au fraudat examenul de evaluare, dictând toate subiectele candidaţilor. Eleva a precizat că ea nu a r

Citeste tot articolul
00:06, | 293 Vizualizari | 0 Comentarii

Social

Căldăruşe şi Ruşeţ cheamă sindicaliştii la negocieri


Autor: Cristi Popescu


Gabriel Căldăruşe, preşedintele ales al Sindicatului Mine Energie Rovinari, şi Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedintele Federaţiei „Univers”, au început să-i zorească pe ceilalţi lideri de sindicat din CEO să vină la discuţii pentru înfiinţarea sindicatului majoritar la nivelul companiei. Încă de vineri, imediat după ce SME

Citeste tot articolul
00:07, | 369 Vizualizari | 0 Comentarii