Nr. 283 | 18.05.2012 | Ziar fondat si condus de Cosmin Pigui
Versiune PDF Gorj Exclusiv

Ţepara de la Primăria Târgu-Jiu

Autor: Irinel Ceuranu | 00:10, 25.11.2011 | 3,687 Vizualizari | 8 Comentarii

Directorul Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu-Jiu a dat ţepe mai multor persoane de la care a împrumutat bani, iar apoi a refuzat să-i mai înapoieze. Astfel, Teodora Ciobanu a fost dată în judecată de câţiva gorjeni care încearcă să-şi recupereze banii daţi în virtutea proverbului „facerea de bine, se cheamă…” Directoarea este datoare vândută de ordinul miliardelor de lei vechi şi are casa sub sechestru, urmând să-i fie scoasă la licitaţie pentru ca unul dintre păgubiţi să-şi recupereze banii daţi.

În viaţa de zi cu zi, Teodora Ciobanu vine la conferinţele de presă ale Primăriei Târgu-Jiu pozând într-un om onest care se ocupă de soarta celor nevoiaşi. După ce îşi lasă masca deoparte, şefa Direcţiei de Protecţie Socială este un alt om, un om care şi-a câştigat încrederea în rândul prietenilor şi a angajaţilor într-atât de mult încât i-a convins să-i dea bani cu împrumut. Unii dintre ei au făcut credite la bănci pentru a-i da directoarei, iar alţii au mers pe încredere. Cu toţii însă se chinuie de ani buni să ia înapoi ce i-au dat cu bună credinţă, iar Teodora Ciobanu refuză să-i restituie.

Ia banii şi apoi îţi întoarce spatele

În rândul persoanelor păcălite de Teodora Ciobanu se află şi Carmen Mihail Tătaru care i-a dat în judecată pe soţii Ciobanu pentru a-i obliga să-i achite suma de 20.515 de lei cu titlu de despăgubiri civile. Asta după ce la data de 27 februarie 2007, a efectuat un împrumut bancar, luând suma de 25.000 de lei pe care a dat-o celor doi „pentru a-şi rezolva nişte probleme personale cu obligaţia acestora de a restitui suma de 25.000 de lei şi a tuturor cheltuielilor aferente acestui împrumut până la data de 30 iunie 2007”.

Data limită a trecut, iar femeia a încercat să-şi recupereze banii. „Deşi a solicitat în repetate rânduri îndeplinirea obligaţiei”, nici până în anul 2010, Teodora Ciobanu nu i-a returnat împrumutul. La rândul său, Carmen Tătaru era somată de bancă să restituie împrumutul. De asemenea, aceasta a încercat chiar să transfere împrumutul de pe numele său pe numele soţilor Ciobanu, lucru ce n-a fost însă posibil din cauza altor credite pe care le aveau cei doi, după cum au constatat şi magistraţii.

Condamnaţi să plătească

Potrivit sentinţei date de Judecătoria Târgu-Jiu, soţii Ciobanu nu s-au prezentat în instanţă la interogatoriu sau pentru a-şi face probe în apărare, motiv pentru care instanţa a constatat că „au recunoscut pretenţiile reclamantului, pârâţii neachitând reclamantului suma împrumutată potrivit convenţiei încheiată între părţi”. În consecinţă, Teodora Ciobanu  a fost obligată de magistraţi să achite suma de peste 20.000 de lei plus cheltuielile de judecată.

Alte împrumuturi, alţi păcăliţi…

Victimele Teodorei continuă, o alta fiind Victoria Deaconescu, din Târgu-Jiu, care, aşa cum reiese din contractul de împrumut, i-a dat Teodorei Ciobanu suma de 46.300 de lei, bani ce  trebuiau restituiţi la data de 18 decembrie 2008. La rândul său, Teodora Ciobanu recunoaşte că a primit banii şi că se obliga să-i achite până la sfârşitului anului 2008, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Totodată, într-un alt document, de fapt un angajament din data de 16 decembrie 2009, încheiat cu Mircea Andrei, directorul Teodora Ciobanu se angaja să-i restituie sumele restante în valoare de 4.600 de lei şi achitarea integrală a creditelor în valoare de peste 19.000 de lei plus peste 13.000 de lei şi a dobânzilor, penalităţilor şi comisioanelor aferente în integralitatea lor. „Aceste sume vor fi achitate în cel mai scurt timp (…), respectiv maxim până la sfârşitul anului 2010, vom achita integral aceste sume”, susţinea Ciobanu, fără însă să-şi fi respectat angajamentul.

Casă sub sechestru

Profitând de prietenia de familie existentă între Teodor Ciobanu şi Constantin Lungu, şefa de la Primăria Târgu-Jiu i-a cerut acestuia suma de 126.700 de lei. Om de afaceri, târgujianul s-a înmuiat în faţa rugăminţilor şi i-a dat banii pe data de 14 martie 2008, urmând ca aceasta să-i înapoieze pe 14 aprilie 2008. „Am primit suma de 110.700 plus 16.000 lei, în total 126.700 lei de la Lungu Constantin. Pe care mă angajeze să le returnez în data de 14 aprilie 2008”, cum se arată într-o chitanţă de mână.

Ca să pară de încredere, Ciobanu a lăsat drept garanţie „o filă de CEC cu valoare ce ulterior s-a stabilit că nu avea valoare din lipsă de bani în cont”. Procesul a continuat, directoarea a fost găsită vinovată şi i s-a pus casa sub sechestru. Din păcate, gorjenii prezentaţi sunt doar câteva din victimele Teodorei Ciobanu. Alţi angajaţi de-ai acesteia au făcut la rândul lor credite în nume personal şi plătesc şi în prezent rate lunare pentru că au crezut în vorba directoarei care le-a cerut bani împrumut şi apoi s-a făcut că plouă.

maricica de la matura | 00:23, 25.11.2011

Poate vede si dom’ primar pe cine are in ograda.Poate realizeaza odata pentru totdeauna de cercul vicios din jurul lui de pupincuriste/e, si lingai si panarame, ce ii zic ca totul e frumos si pace in orasul nostru.

pagubit | 07:37, 25.11.2011

LA PUSCARIE !!!

unul din popor | 09:06, 25.11.2011

in asta are incredere carciumaru ?, ea fiind membra de partid la psd hotul striga “prinde-ti hotii ?

gogu | 12:28, 25.11.2011

si asistentii personali nu au luat banii de 4 luni.Sa se verfice ori fi tot la directoare. Nu spun ca e asa ci doar intreb

IOANA POPESCU | 18:48, 28.11.2011

RUSINOS!!!!SI UIMITOR!DACA NU AI TUPEU SI FUNCTIE IN PARTID….CONCLUZIA!?NU TE PUNE NIMENI DIRECTOR.OARE CATI BANI AU MERS SI PE LA PARDTID CA SA FIE TINUTA DIRECTOR???DOAMNEEE………CATA LUME NAIVA!

bombonel | 21:52, 28.11.2011

aceasta impostoare care chipurile e doctorita facuta la facultatile de la apelul de seara a fost lasata de fostul primar nanu,prin patul caruia probabil trecuse dupa ce au dat-o afara astia de la o televiziune locala.la candidatura pt un nou mandat scuipa cu rahat in psd-istul de carciumaru,si ulterior cand a castigat carciumaru s-a dat cu el sa-l linga de rahat.tine dupa ea ,angajat mai mult ca bodyguard pe cioculet,un naiv in ale femeilor cu cioc,cu aere de mare intelectual absolvent si acesta la apelul de seara pe la herculane ,adica sotul dumneaiei-cu functia de purtator de imagine la primaria tg jiu!sunt multe de spus dar in episodul urmator!asa ca dnule carciumaru beleste ochii pe cine ai in ograda care toaca bani publici dar mai rau ca se fura in draci!ai pus lupii paznici la stana!

mihai | 16:42, 10.12.2011

O parte mare de vina o poarta si pagubitul .Nu arunci banii asa pe ochi frumosi si ,ce este curios ca unii nu-i aveau si au trebuit la randul lor sa-i imprumute,legal.Daca nu casti ochii,casti punga..Parerea mea este ca asupra cazului pluteste un usor iz de interes al pagubitilor ca vorba aceea ,,te faci frate cu dracul pana treci puntea,,
Si mai e o vorma ;nu sunt hotii destepti si victime p*****e.
Hai sa fim sanatosi ca mintea nu se gaseste la fiecare margine de drum :)

Secretara Primăriei Târgu Jiu tăinuieşte infracţiuni | gorjNEWS.ro | 07:54, 13.01.2012

[...] să evite executarea silită, a simulat că divorţează ş.a.m.d. Acest caz a fost mediatizat de presa locală la sfârşitul anului trecut, dar, stupefiant, poziţia oficială a Primăriei Tg Jiu a fost [...]

Spune-ti parerea!



Numele si prenumele:

Email:

Ultima ora

Exclusiv

Drum electoral de 1,5 milioane euro la Padeş


Autor: Alin Sipanu


Primăria Padeş va plăti peste 60 de miliarde de lei vechi unei firme pentru a executa un drum forestier de 10 kilometri. Lucrările vor începe până la finalul campaniei electorale, dacă procedurile decurg aşa cum trebuie. Firma care va câştiga contractul trebuie să se ocupe atât de partea de proiectare, cât şi de cea de execuţie. Un

Citeste tot articolul
00:09, 18.05.2012 | 40 Vizualizari | 0 Comentarii

Editorial"Zic si eu, nu dau cu paru'!"

Dosar penal de campanie


Autor: Alin Sipanu


A trecut abia o săptămână de la startul campaniei electorale şi deja avem primele plângeri penale, ceea ce înseamnă că atunci când o să apară găleata, micul electoral, plasa ori plicul, situaţia o să devină mult mai interesantă. Una peste alta, curg într-o veselie şi ameninţările cum că vor urma cu duiumul plângeri penale,

Citeste tot articolul
00:00, | 28 Vizualizari | 0 Comentarii

Publicitate

  Saeco

Foto Exclusiv

Foto Exclusiv

Dezvaluiri

Angajări politice la Poştă


Autor: Irinel Ceuranu


Un post de agent poştal în comuna Drăgoteşti a fost ocupat de un elev în clasa a XII-C, la zi, la Colegiul Tehnic Mătăsari, acesta având avantajul de a fi copilul poştăriţe de la Agenţia Poştală Corobăi, despre care localnicii zic că ar face propagandă PDL-ului. Competenţele necesare realizării atribuţiilor din fişa postului sa

Citeste tot articolul
00:10, | 44 Vizualizari | 0 Comentarii

Economic

Zece patroni, cercetaţi pentru evaziune de 8 miliarde de lei vechi


Autor: Octavia Hantea


Inspecţiile fiscale efectuate de reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, luna trecută, în cazul a 187 de contribuabili gorjeni, au scos la iveală faptul că o parte dintre aceştia refuză să respecte legea. Astfel, pentru că s-au sustras de la plata impozitelor şi taxelor locale, pentru că au întocmit incomplet şi

Citeste tot articolul
00:05, | 20 Vizualizari | 0 Comentarii