Nr. 889 | 01.11.2014 | Ziar fondat si condus de Cosmin Pigui
Versiune PDF Gorj Exclusiv

Patronul unui club din Gorj, în cătuşe pentru trafic cu femei

Autor: Ceuranu Irinel | 00:08, 07.03.2013 | 3,329 Vizualizari | 0 Comentarii

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Biroul Teritorial Gorj, au reuşit să obţină reţinerea pentru 24 de ore a şapte gorjeni implicaţi în traficul cu femei din Londra. Marius Doicaru, Alin Gornoavă, Alexandru Mihu, Florian Muru, Daniel Diaconescu, Diana Chiriţoiu şi Mădălina Doicaru au fost introduşi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj pentru 24 de ore. În cursul zilei de ieri, cu toţii au fost prezentaţi magistraţilor Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile sub acuzaţia că „în perioada ianuarie 2010-februarie 2013, membrii grupului infracţional organizat au racolat, traficat şi exploatat sexual în Anglia 25 de tinere, dintre care două minore, obţinând venituri ilicite de aproximativ un milion de euro”, după cum se arăta în comunicatul DIICOT.

Printre cei suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane se află şi Marius Doicaru, patronul Clubului „Dosama” din comuna Bâlteni, împreună cu soţia sa. Omul de afaceri, posesor al unui BMW X6, este suspectat că ar fi fost unul dintre capii acestei reţele care scotea bani datorită tinerelor pe care le obligau să se prostitueze în capitala Angliei. În schimb, la Gorj, în clubul său din Bâlteni, omul de afaceri mai organiza din când în când câte un show lesby, dar nici unui localnic nu-i trecea prin cap că acesta se ocupa cu traficul de femei peste hotare.


Spune-ti parerea!



Numele si prenumele:

Email:

Ultima ora

Editorial"Zic si eu, nu dau cu paru'!"

Udrea minte!


Autor: Cosmin Pigui


Aseară, Elena Udrea a ieșit în public și a afirmat că ea nu știe nimic despre cei nouă milioane de euro pe care soțul său, Dorin Cocoș, i-a primit mită și a folosit foarte des termenul de fost soț. Dacă eram Băsescu, dădeam drumul și la niște lacrimi, dar nefiind, n-am putut s-o cred. În primul rând, Udrea era soția lui Dori

Citeste tot articolul
00:00, 30.10.2014 | 305 Vizualizari | 1 Comentariu

Exclusiv

Prodanca „trage de timp” la FRF în procesul cu Pandurii


Autor: Cristi Popescu


Mihai Prunariu, președintele clubului Pandurii Târgu-Jiu, a reușit să adune nu mai puțin de patru procese cu impresarul Ana Maria Prodan, după ce aceasta a publicat pe pagina proprie de Facebook mai multe injurii și acuze adresate conducerii. Prunariu spune că, în prezent, sunt trei procese pe rol, unul penal, pentru șantaj, ameni

Citeste tot articolul
00:08, 31.10.2014 | 293 Vizualizari | 1 Comentariu

Foto Exclusiv

Foto Exclusiv

Dezvaluiri

Burlan, Râbu și Crețan, sechestru asigurator în dosarul „Masa caldă”


Autor: Cristi Popescu


Dosarul privind decontările a peste 300.000 de porții de mâncare în plus din banii fostei SNLO la exploatările miniere din Motru devine din ce în ce mai interesant. Un detaliu surprinzător a fost scos la iveală de două procese aflate pe rolul Tribunalului Gorj, respectiv faptul că procurorii au dispus măsuri asiguratorii asupra b

Citeste tot articolul
00:10, | 818 Vizualizari | 1 Comentariu

Social

Firma lui Sarcină, ameninţată cu rezilierea contractului de deszăpezire


Autor: Liviu Capataru


Nici nu au căzut bine primii fulgi de zăpadă la munte, că firma care se ocupă de deszăpezirea drumurilor naţionale din judeţul Gorj este ameninţată cu rezilierea contractului. Prefectul le-a cerut şefilor de la Drumurile Naţionale Gorj să îi sancţioneze drastic pe cei care nu îşi fac treaba şi i-a transmis lui Ion Tudor ch

Citeste tot articolul
00:06, | 674 Vizualizari | 0 Comentarii